Ziua de ieri

Când orologiul bătea ora 7 a.m. m-am trezit fascinată în mijlocul istoriei. Pereţi înalţi şi închis coloraţi prezentau monotonia vieţii şi frigul clipelor de aşteptare. În cameră erau aproximativ 10 grade Celsius, ieşeau aburi din gură şi mă gândeam la mirosul pâinii calde care mi-ar fi putut fi un mic dejun pe cinste. Însă era ziua în care primeam pâinea tare şi rece, porţie limitată pe două sau trei zile.

Mă îndrept spre baie, crispată de frig şi nu rămân surprinsă că robinetele nu curgeau. Arunc pe mine hainele de fiecare zi şi mă îndrept spre serviciu unde mă aşteaptă o nouă zi de plictiseală. Ştiam de ieri: este convocată o şedinţă referitoare la congresul al treisprezecelea al P.C.R.

Ştiam că trebuia să delirăm cai verzi pe pereţi şi să pronunţăm de mii de ori numele tovarăşului spre lauda şi gloria sa.

Programul de lucru se termină şi în drum spre casă mă gândeam că tare aş fi vrut să citesc „ŞOCUL VIITORULUI” de Alvin Toffler.

Am trecut pe la librărie de multe ori ca să cumpăr cartea, dar vânzătoarea sigur aştepta o cafea sau un pachet de ţigări.

Asemenea şirurilor de păsări călătoare pe toate străzile se întindeau rânduri de oameni care aşteptau o aripă de pui, o cană de lapte, o costiţă de porc.

Mi-a spus vecina ieri că la magazinul universal se aducea săpun Rexona, dar mai bine îl sun pe vărul meu de la Bucureşti să îmi facă rost de la facultatea lui şi de săpun şi de o pereche de blugi, din acelea… aduse de studenţii străini. Mă gândesc că ar fi mai bine să mă întâlnesc cu el, dar maşina mea nu are voie să circule duminica aceasta pentru că are numere cu soţ.

Deschid uşa casei, aprind lumina şi… nimic surprinzător: trebuia să caut lampa şi să-mi petrec seara alături de fumul său înecăcios până la ora 20:00. Ce-mi rămânea de făcut: să aştept telejurnalul. Ce bucurie mare, îl vedeam din nou intoxicabil şi exacreabil pe tovarăşul Nicolae împreună cu geniala sa soţie, marea chimistă a României, Elena.

Ora 22:00 mă pune în pat obligatoriu, acoperită cu toate păturile din casă, la culcare pe strunele cântecelor patriotice „Poporul Ceuşescu România” „Partidul Ceuşescu România”, pe glorie, şi iar pe glorie… şi încă o dată pe gloria „celui mai iubit fiu al ţării”.

Adorm într-un târziu şi mă gândesc de ce m-oi fi născut în această „epocă de aur” în care viaţa mea se scurgea fără nici o însemnătate…

Mereu aceeaşi..!