Doua sonete - de William Shakespeare

Cu siguranta cu totii am auzit de William shakespeare si mai cu siguranta cu totii iubim macar Romeo si Julieta, iar daca  nu traim intr-un fel sau altul iubirea cantata de versurile sale. Pana acum ceva vreme, desigur mai indelungata, as fi crezut ca William Shakespeare inseamna doar Romeo si Julieta si Regele Lear si alte opere dramatice ce a mai scris, insa am descoperit cu mare uimire ca proza sa in versuri este si poezie in proza. Iata doua dintre cele mai frumoase si pline de viata sonete:

sonet I
<<Frumoaselor fapturi le vrem vlastare,
iar frumusetii-un spor de dainuire si-n acest chip,
 plapand urmas transpare
purtandu-i umbra florii-n vestejire.

Dar tu ce-n ochii tai iti afli rug,
hranindu-l cu-a ta flacara, din greu,
duci foame unde-a fost candva belsug,
insuti vrajmas al dulcelui tau eu.

tu, care esti podoaba blanda-a firii
si-al primaverii crainic de nadejde
ti-ngropi in muguri florile iubirii
si esti calcaiul care risipeste
Ai mila: ce-i al lumii nu prada
cu gura gropii si cu gura ta...>>

sonet II
<<De patruzeci de ierni cand sa te-apropii
si santuri s-or sapa in fruntea-ti blanda
semetul strai ce azi ne umple ochii
va fi o buruiana tremuranda…
„ Unde ti-e harul, daca isi vor spune,
unde-i comoara zilelor de vlaga?" 
sa nu raspunzi ca-n ochi.
Desertaciuneva fi cuvantul tau
si-or sa-nteleaga,
slavindu-ti frumusetea,
dar in clipa
cand vei rosti:
„ Copilul meu se cade s-adune si prisosul si risipa,
urcand, el va ierta pe-acel ce scade..." 
Aceasta sa te innoiesti,
se cheama, cu sange cald,
cand moartea-ti cere vama…>>