I-am facut fata si in trecut, il invingem si acum. In 2008, Michelle Barnes s-a intors din Uganda fara sa stie ca a adus cu el si un alt pasager mai putin obisnuit. Ascuns bine in corpul sau era un „verisor” de-al Ebola, virusul Marburg, cu o rata a mortalitatii asemanatoare si simptomatica similara. Pe masura ce simptomele se manifestau, Barnes a venit in contact cu 260 de oameni din Colorado. Ghiciti cati s-au imbolnavit? Niciunul. Barnes a supravietuit si el si nu a infectat pe nimeni. Nici macar nu a stiut ca e infectat decat dupa cateva luni. In Olanda, o alta femeie a adus acelasi virus tot din Uganda.
Nici atunci nu a aparut nici un alt caz de infectie cu virusul, desi 64 de persoane au venit in contact cu ea. De obicei, virusul Marburg e „prietenos” si nu ucide pe nimeni, numai are darul de a speria rau lumea. Numarul mortilor din pricina lui este mai mic comparativ cu cei care isi pierd viata din cauza astmului.
Infrastructura medicala de azi e excelenta. Dincolo de a fi focarul infectios al Ebola, oare ce au in comun Sierra Leone, Guinea si Liberia? Infrastructura medicala e la pamant. Ingrijirea medicala e zero barat, pacientii stau trei in paturi, apa si electricitatea sunt vazute rar prin spitale, precautii serioase nu se iau, iar pacientii stau netratati daca nu isi permit medicamentele.
In Liberia, spitalele nu au nici macar echipamente puse la punct. Cum sa nu se raspandeasca Ebola in asa mizerie, nu? In Vest, lucrurile sunt total diferite. Germania are sapte spitale complet echipate pentru a lupta cu Ebola. Marea Britanie investeste masiv in sistemul medical si e mereu in alerta. America e si ea pregatita oricand sa faca fata Ebola cu spitale exceptionale, dotari moderne si bani garla de la guvern pentru sistemul medical.
