sonet I
<<Frumoaselor fapturi le vrem vlastare,
iar frumusetii-un spor de dainuire si-n acest chip,
plapand urmas transpare
purtandu-i umbra florii-n vestejire.
Dar tu ce-n ochii tai iti afli rug,
hranindu-l cu-a ta flacara, din greu,
duci foame unde-a fost candva belsug,
insuti vrajmas al dulcelui tau eu.
tu, care esti podoaba blanda-a firii
si-al primaverii crainic de nadejde
ti-ngropi in muguri florile iubirii
si esti calcaiul care risipeste
Ai mila: ce-i al lumii nu prada
cu gura gropii si cu gura ta...>>
sonet II
<<De patruzeci de ierni cand sa te-apropii
si santuri s-or sapa in fruntea-ti blanda
semetul strai ce azi ne umple ochii
va fi o buruiana tremuranda…
„ Unde ti-e harul, daca isi vor spune,
unde-i comoara zilelor de vlaga?"
sa nu raspunzi ca-n ochi.
Desertaciuneva fi cuvantul tau
si-or sa-nteleaga,
slavindu-ti frumusetea,
dar in clipa
cand vei rosti:
„ Copilul meu se cade s-adune si prisosul si risipa,
urcand, el va ierta pe-acel ce scade..."
Aceasta sa te innoiesti,
se cheama, cu sange cald,
cand moartea-ti cere vama…>>
