Utilizarea de zeolit silicic

Nu mai este un secret pentru nimeni faptul ca in prezent foarte multe produse de farmacie sunt obtinute prin cai chimice foarte riscante si medicamentele in general prezinta si reactii adverse ale unor pacienti, fiind chiar daunatoare. Atunci cand citim prospectul unui medicament, vedem la final sau incadrat in prospectul cu pricina, cateva consecinte enumerate in cazul unui supradozaj cu acel medicament.

Poate ca multi s-ar grabi sa spuna ca daca este un produs pentru sanatate ar trebui sa actioneze asupra sanatatii daca luam mai mult din el, sa actioneze mai repede si mai mult timp, insa nu este deloc asa. Acest lucru se intampla in cazul in care consumati produse naturiste, de exemplu ceaiurile sau plantele din natura. Trebuie totusi sa subliniem si faptul ca orice produs in exces dauneaza, cum zice si o vorba din popor "ce-i mult, strica!" mai ales consumat in cantitati industriale. Daca de exemplu bem mai mult de 10 cani de ceai negru pe zi atunci putem sa suferim de agitatie, de anxietate, de lipsa de somn si stari febrile. Cafeaua la fel, provoaca in plus palpitatii si ataca si calciul din organism. Insa in cazul in care consumam aceste produse moderat ele ne fac numai bine. De retinut este ca orice produs, de orice natura ar fi el trebuie consumat moderat si mai ales medicamentele trebuie consumate numai la indemnul medicului si dupa reteta prescrisa de el. Zeolit Silicic pe de alta parte are si el unele reguli de baza ce trebuie respectate, precum ar fi consumul sau impreuna cu cel putin doi litri de apa sau de lichide pe zi, pentru o perioada de cel putin sase luni de zile, ca sa dea roade.

Zeolit Silicic poate sa fie consumat sub forma de pulbere ceea ce il face si mai permisibil in organism si actioneaza mult mai repede, iar el are ca si origini medicina rusilor, populara, insa si medicina asiatica.

Minciuna chiar are picioare… lungi

De-a lungul timpului, minciuna si mincinosii au fost subiectul favorit al numeroaselor studii si cercetari. „Minciuna are picioare scurte” e de asemenea un proverb care spune totul-cine minte e prins pana la urma. Insa minciuna are si partile ai bune, dar si ciudateniile ei…

Se crede ca mincinosii au miscari involuntare/voluntare ale ochilor spre stanga sau spre dreapta si asta ii poate da de gol. Psihologii au dovedit contrariul-nu exista nicio legatura intre miscarile oculare si minciuna. Te gandesti apoi ca poti sa afli daca cineva te minte punandu-l la un poligraf, detectorul de minciuni. Problema e ca nimeni n-a inventat pana acum poligraful perfect care sa nu poata fi pacalit. De obicei, un poligraful este influentat de anxietatea si stresul „mincinosului”, insa multi indivizi care ascund adevarul au „antrenament” si pot depasi aceste stari. S-a constat de asemenea ca prin influentarea magnetica a unei anumite parti din creier oamenii pot minti chiar mai mult decat o fac in mod curent. Asadar, poate in viitor poligraful va putea fi „batut” de o „scanare” a creierului.

De multe ori mincinosii de pacalesc pe ei insisi. Printr-un studiu realizat in 2011 s-a dovedit ca persoanele care incearca sa triseze la diferite concursuri, cand sunt pusi in competitie si au de realizat diverse sarcini, isi subevalueaza competentele iar rezultatele sunt mai proaste decat atunci cand ar fi „curati”. De precizat ca adeseori minciuna apare atunci cand timpul nu este prietenul tau si trebuie sa iei decizii rapide, fara sa stai sa te gandesti la implicarile sociale, economice etc. Cu cat timpul trece si ai timp sa formulezi anumite judecati, cu atat minciuna folosita pentru a obtine un profit de orice natura este mai putin probabila.
Insa aceeasi minciuna poate duce si la o mai buna cooperare. Oamenii de stiinta au descoperit ca „deceptia tactica” indusa unui partener de discutii, reprezentarea gresita a realitatii permit exploatarea cooperarii conditionate in favoarea unuia dintre indivizi-cel ce minte.

Credeti ca doar oamenii mari mint? Va inselati amarnic. Copiii dezvolta „abilitatea” de a minti imediat dupa ce incep sa mearga (undeva pe la doi anisori)-atunci incep sa minta „deliberat”, constient. In timp, minciuna asta te poate face… mai destept. Da? Nu e o gluma de doi lei, e un adevar-mincinosii fac legaturi intre „ganduri”, idei care in realitate nu se pot „lega”.

Parlez-vous francais? Cea mai buna metoda de a invata franceza!

Este o vorba care spune: O tara vizitata, o scoala absolvita! Mi se pare foarte adevarata, pentru ca propria mea experienta mi-a aratat cat de multe poti invata dintr-o calatorie in alta tara. Pe acelasi principiu am mers si cand am dorit sa aprofundez limba franceza. Am strans bani timp de un an, pentru a-mi permite o vacanta de o luna in Franta. Am vrut sa am timp sa imi exersez franceza invatata la scoala si acasa, pe cont propriu, cu oameni vorbitori nativi de franceza, la ei acasa, dar si sa vizitez tara lui Dumas si a lui Edith Piaf, magnifica Edith Piaf.

Am fost in Franta in luna mai, pentru ca am vrut sa prind o vreme nici prea calda, nici prea rece, astfel incat sa nu ma impiedice nimic sa hoinaresc pe strazile Parisului, pentru ca am ales Parisul. Stiu, ati putea spune ca pentru scopul pentru care am stat o luna in Franta, as fi putut sa imi aleg un oras mai mic, care sa imi permita sa creez legaturi mai apropiate cu oamenii locului, dar pentru cineva ca mine, care nu a fost niciodata in Franta si care de mica viseaza sa puna piciorul pe Champs-Élysées in timp ce fredoneaza melodia cu acelasi nume, alegerea a fost perfecta. In plus, alegerea mea a avut si un alt motiv cheie - una dintre prietenele mele din facultate locuieste la Paris si mi-a promis ca imi va arata acest oras din perspectiva unui “localnic”, nu din aceea a unui turist, adica exact ceea ce aveam nevoie!

Aerul parizian l-am simtit prima data pe aeroport - am aterizat pe Beauvais, dar din prima clipa in care am aterizat, au si inceput peripetiile. Prietena mea ma astepta la Aeroportul CDG - asa intelesese ea, asa ca a trebuit sa ajung dintr-un aeroport in altul. Am intrebat in aeroport ce tip de transfer de la Beauvais la CDG exista si asa am aflat ca poti merge cu trenul, cu autobuzul sau cu masina. Exista mai multe firme de transport, iar eu am ales varianta autobuzului - care arata extraordinar - de la Aero Shuttle Paris Transfers.

Din prima saptamana m-am indragostit de Paris, de oameni, de mancarea frantuzeasca, de muzica lor, de absolut tot ce inseamna Franta si Paris. Luna mea de vacanta a trecut imediat, dar in toata perioada am vorbit numai in franceza, asa ca m-a ajutat enorm. M-am intors anul urmator, la un master de 2 ani. Dupa terminarea lui, a trebuit sa ma intorc in tara, pentru ca asa a fost contractul - eu avand bursa de studii integrala. Dar ma voi intoarce cat de curand si poate, de data asta, pentru totdeauna.

Plastic

Recent am vazut un documentar despre ecologie, mai exact despre pungile de plastic. Povesteau ca fiecare persoana cand se duce in supermarket achizitioneaza cate o punga de plastic. Desi asa acasa poate o suta de pungi, totusi ei mai doresc una.
Imaginile aratate in cadrul documentarului erau groznice. Bineinteles ca toate deseurile trebuie sa ajunga undeva. Dar unde? Pai in ape, in oceane. Daca foarte multe sunt biodegradabile, cele de plastic nu sunt. Pur si simplu plutesc in deriva, rupandu-se si maruntindu-se din ce in ce mai mult.

Toate lucrurile sunt invelite, ambalate in plastic. Orice. Chiar si plasticul este invelit in plastic. Pentru a produce plastic, obiecte de unica folosinta in genul paharelor, a farfuriilor sau a furcilitelor, bineinteles si a altor articole este necesara o sumedenie de resurse. Resurse care bineinteles sunt scumpe si bineinteles nesanatoase.
In cadrul documentarului se vorbea despre toxinele din biberoanele bebelusilor. Foarte multe toxine care dauneaza copilului. Cea mai criticata este insa BPA. Este folosit  pentru a face produsele mai rezistente, dar in schimb produce numeroase dereglari in organism. Avem asa: disfunctii hormonale, boli cardice, cancer la san, hiperactivitate, obezitate, diabet. Acestea sunt doar putinele  afectiuni.
Exista in orice tip de plastic. Ratusca pe care o baga in gura bebelusul atunci cand se joaca a fost asemanata cu o acadea de BPA si chimicale.
Desi poate ca si parinti stim toate aceste lucruri si vrem sa evitam cat putem aceste chimicale ne punem intrebarea si problema dar cu ce? Majoritatea jucariilor si a articolelor sunt invelite in plastic. Astfel ca oricat evitam nu reusim. Pur si simplu sunt peste tot.

Un adult, moderatorul documentarului a facut in cadrul emisiunii un test. A executat aceleasi lucruri pe care un bebelus le face in primele cateva luni de viata. Daca pana in momentul testului avuse o viata sanatoasa si evitase cat putuse de mult toate chimicalele si tot plasticul, in timpul testului a realizat exact stilul de viata al unui copil. S-a jucat in apa cu ratusca, a mancat din biberon de plastic, a incalzit mancarea din biberon la microunde, a folosit servetele umede pentru schimbare scutecelor, acelasi stil de viata. Rezultatul insa a fost catastrofal. Daca inainte indicele chimicalelor din organism era foarte mic, in urma rezultatului  acesta a crescut cu 115%. Si tot ce a facut a fost sa aiba o viata normala, o rutina. 

Foarte multe dintre chimicalele nu au afect imediat, au efect pe lunga durata insa. Cercetatorii insa au spus ca este o reactie reversibila. Putem foarte bine sa ne ferim de acestea din jur, sa adoptam un stil sanatos, dar o sa ne ingreunam foarte mult viata. Evitand pe cat se poate de mult plasticul ajungem sa nu ne mai spalam, sa mancam foarte putine alimente, practic sa ne privam de la multe. lucruri din jur.
Dupa cum spuneam la inceputul articolelor, toate deseurile ajung in oceane. Astfel sunt ingerate de catre animalele acvatice, iar daca nu sunt ingerate tot exista o cale pentru a le impiedica sa aiba un curs normal al vietii. De multe ori acestea sunt prinse, blocate de catre algele formate din plastic, nereusind sa mai evadeze si sa traiasca.

Din ce in ce mai multe  animale  sunt pe cale de disparitie sau daca nu sunt pe cale de disparitie se afla intr-un numar foarte mic. Tot ce putem face este sa incercam sa consumam cat mai putine produse din plastic, sa reciclam tot ce putem, sa le transformam in lucruri frumoase si utile.



Vanzare stivuitoare second hand

Stivuitoarele sunt de foarte mare ajutor celor care lucreaza in constructii sau in transporturi si mutari de diverse marfuri, de dimensiuni foarte mari, in fabrici, uzine, depozite imense si altele. Daca vrei sa iti deschizi o firma de constructii sau daca ai deja una, daca trebuie sa muti marfa dintr-un depozit in altul sau orice alte sarcini ai de dus la indeplinire, cert este ca ai nevoie de foarte multe utilaje, iar stivuitoarele sunt unele dintre acestea, ele fiind de mai multe feluri in functie de marfa pe care trebuie sa o deplasezi, sa o transferi.

Atunci cand cauti vanzare stivuitoare second hand, este necesar sa te apropii de cele mai potrivite firme care sa te poata ajuta mai ales daca este vorba despre stivuitoare de vanzare la pret redus la mana a doua. Este gresita conceptia conform careia un utilaj la mana a doua nu mai este atat de bun, trebuie sa fim constienti de faptul ca nu toate lucrurile second hand sunt date spre vanzare intr-o stare proasta. Ele sunt, de cele mai multe ori vandute din varii motive precum: actualul proprietar nu mai are nevoie de utilaj, actualul proprietar vrea sa isi cumpere ceva de ultima tehnologie, nu mai are bani sa il intretina sau nu il mai foloseste, isi schimba profilul afacerii si multe altele.

Exista desigur si proprietari care pun in vanzare stivuitoare second hand care au anumite defecte sau care necesita o alta investitie din partea lor si nu mai sunt dispusi sa o faca, insa oricum ar fi - cert este ca produsul cu pricina este cu siguranta descris in amanunt si orice neregula este specificata. Si desigur ca nimeni nu a cumparat vreodata un produs pe care sa nu il testeze deloc mai ales daca vorbim despre autovehicule sau utilaje de constructii.

Reduceti costurile de calatorie cu ofertele de turism si planificarea atenta

Calatoriile sunt intr-adevar foarte populare in zilele noastre. Oamenii se bucura de ideea de a fi capabili sa viziteze locuri in care nu au fost niciodata si de a experimenta expunerea la alte culturi. In afara de faptul ca toata lumea pare sa fie intr-o dispozitie mai buna, acum oamenii ii trateaza mai bine si cu ospitalitate pe strainii le care viziteaza locurile lor. Inutil sa spunem, tarile care doresc globalizarea economiilor lor, pun pe primul plan aspectele lor de turism.

Industria turismului intr-adevar beneficiaza de acest nou val de obiceiuri de calatorie. De aceea, exista acum o multime de agentii de turism sau companii care se concentreaza pe furnizarea de asistenta pentru persoanele care doresc sa mearga in excursii in strainatate sau chiar la nivel local. Acest lucru a adus, de asemenea, o noua lumina asupra importantei a tuturor ofertelor de calatorii de care oamenii pot beneficia pentru a reduce costurile lor. Dar, in afara de ofertele de calatorie, exista si alte modalitati de a diminua cheltuielile facute.

Daca aveti de gand sa includeti alegerea datelor calatoriei dvs. suficient de devreme pentru a va oferi mai mult timp pentru a pregati si de cauta pachete, puteti beneficia de un pret mai ieftin. Daca veti face propria dumneavoastra cercetare, veti afla ca exista diferente enorme in materie de preturi in functie de sezo . Companiile aeriene, de exemplu, au ceea ce se numesc prerioade "de varf",  fiind momentul in care exista mai multe calatorii si acestea avand o mare aflux de oameni care cumpara bilete de avion. Aceasta este, de asemenea, o tendinta urmata de hoteluri si alte institutii. Acest lucru inseamna ca, daca aveti de gand sa planificati dumneavoastra dinainte, veti fi capabil sa gasiti oferte mai bune, care nu sunt atat de scumpe.

Puteti programa excursii cu aproximativ o jumatate de an sau cu exact un an inainte. Verificati  orarele de zbor si preturile biletelor. Veti fi capabil sa reduceti costurile cu bilete deoarece tarifele pentru avioane, de obicei, cresc pe masura ce trece timpul, ceea ce inseamna ca ceea ce veti plati intr-un an va fi cu siguranta un pret mai mare decat daca va foloseasca de acesta in anul precedent. Acelasi lucru este valabil pentru rezervarile la hotel si bilete pentru alte locuri, cum ar fi teatre si parcuri de distractii.

Ce trebuie sa stii despre eliberarea formularului A1

Ce conditii trebuie sa indeplinesti pentru eliberare formular A1 si sub ce termeni poate sa fie acesta obtinut, ne poate spune orice specialist in domeniu, mai exact aici putem sa includem persoanele care lucreaza in domeniul juridic, ca si avocati, ca si contabili, in domeniul politic, economic sau oricare altul ce tine de organizarea cadrelor legale necesare ale transferurilor persoanelor angajate intr-o firma, in alte tari membre ale Uniunii Europene.

Atunci cand esti constient ca ai nevoie de eliberare formular A1 si nu cunosti prea multe detalii despre subiect, poti oricand sa apelezi la firmele cu experienta in domeniu. Exista anumite criterii care trebuie sa fie respectate in stabilirea relatiei dintre angajator, respectiv firma, si angajatul ce urmeaza sa fie detasat, iar acestea sunt: firma care detaseaza muncitorul se obliga sa faca plata catre acesta indiferent ca este sau nu platitorul direct, astfel ca daca nu este angajatul firmei respective insa in documente apare firma ca si detasatoare, aceasta va fi trasa la raspundere in cazul nerespectarii salarizarii corespunzatoare. Pe de alta parte tot firma care face detasarea poate sa decida asupra incheierii contractului cu angajatul detasat, respectiv asupra concedierii sale sau asupra prelungirii contractului, iar contractul de munca va ramane aplicabil numai intre cele doua parti, respectiv intre angajatul detasat si firma care il detaseaza. Tot firma care a detasat muncitorul are ca principala atributie, pe care trebuie sa o si mentina de altfel, determinarea naturii muncii pe care angajatul detasat urmeaza sa o presteze. Natura acestei munci se refera la termenii generali ai serviciului de baza ce trebuie prestat si nu la detaliile ce tin de tipul de munca ce trebuie realizata.

Toate aceste criterii cat si alte reglementari in vigoare necesita parerea cat si acordul unui specialist. Astfel ca daca aveti nevoie de eliberare formular A1, cel mai potrivit este sa nu inaintati catre obtinerea lui decat prin intermediul unor persoane experimentate.

Despre pitipoance si cocalari

Desi intru brusc in subiect, nu inteleg de unde atat placere in tatuarea spancenelor a botoxului inestetic si a machiujului de tot rasul.  Asta in cazul pitipoancelor
Pentru cocalari exista insa lantul de aur si firma atarnata la gat.
Dintotdeauna au existat persoane care de dragul bagarii in seama au dat in penibil, dar in ultima vreme este o miscare des intalnita.
Din ce in ce mai multe fete in injecteaza in buze si in fata tot felul de chestii pentru a arata  mai bine. Sincer nu am vazut nici o lucrare la gura frumoasa.
Pentru a fi pitipoanca trebuie sa intrunesti mai multe conditii, cum ar fi:

1.      Sa faci poze in lenjerie intima
2.      In poze trebuie sa ai o atitudine si o pozitie a corpului provocatoare
3.      Eventual lenjeria sa fie roz
4.      Cat mai multe accesorii
5.      Buzele usor in forma de ratusca
6.      Machiaj excesiv, strident si vulgar
7.      Pentru cele care sunt imbracate, adica cele care nu apar in lenjerie intima, poza trebuie sa fie in baie
8.      Sau langa soba
9.      Sau undeva cocotata in bucatarie
10.  Banii sa fie undeva la vedere
Daca pentru fete e mai usor sa fie pitipoance cu ajutorul vestimentatiei si al machijului baietii insa au putin mai mult de tras. Ei sunt cocalari daca:
1.      Au poze cu ochelari in casa sau seara
2.      Au un lant atarnat la gat. Daca se purta lantul de aur, acum merge si cel de argint sau orice alta tinichea
3.      In poze trebuie evidentiati muschii sau sunca
4.      O poza trebuie neparat facuta langa o masina de firma
5.      Banii sau mai nou bonurile de masa sunt nelipsite din fotografii
6.      Ca si in cazul pitoopancelor,  pozele in oglinda sunt in voga.
7.       Neaparat in poza trebuie sa fie prezenta o arma, fie ca este un cutit de bucatarie, fie ca era vorba de un pistol de jucarie, trebuie sa fie o arma.
8.      Nu numai fetele pot face poza doar in lenjerie si in cazul cocalarilor merge.
9.      In pozele cocalarilor se mai intampla cateodata sa apara si concubina - pitipoanca.
10.  Orice poza a cocalarului este prost photoshopata

Astea fiind spuse daca va identificati va rugam dati drumul la gaz si apoi aprindeti-va o tigara.

Arta crearii de bijuterii se invata

Sigur ca importanta hainelor in garderoba unei femei si in viata acesteia, la fel ca si importanta pantofilor, este indiscutabila. Insa, pentru multe dintre doamne, accesoriile sunt absolut indispensabile si elementare. Exista femei care nu concep o tinuta fara un accesoriu definitoriu pentru ea, la fel cum exista femei care aleg sa poarte doar un inel sau verigheta si un ceas ca singure accesorii. Pentru primele dintre doamnele despre care vorbeam, bijuteriile sunt un must have care da valoare unei tinute si indiferent cat de multe bijuterii ar avea, niciodata nu vor da inapoi de la a-si innoi colectia. Si de ce nu, de la a-si crea propriile bijuterii.

Arta margelitului sau arta crearii de bijuterii nu este o disciplina usoara, insa cu ceva imaginatie, talent si putina munca, orice doamna isi poate crea cateva exemplare de bijuterii unice, originale cu care sa se poata lauda ca sunt creatie proprie. Le vine in ajutor in acest scop o adevarata colectie de accesorii bijuterii, margele si pietre semipretioase de la http://www.gemsale.ro, care pot arata superb imbinate in stiluri cat mai variate. Pentru insirarea margelelor va fi nevoie de unelte speciale pentru margelit, de guta, snur sau fir, la fel cum pentru inele cercei sau coliere va fi nevoie de alte accesorii speciale, preferabil din argint, disponibile si ele la Gemsale.

Pentru un plus de informatii in materie si pentru insusirea unor tehnici speciale pentru crearea bijuteriilor, tot la Gemsale exista si carti pe aceasta tema, care pot fi comandate foarte simplu si care pot fi de un real folos. La fel si informatiile despre fiecare piatra semipretioasa in parte, astfel incat daca tot va ganditi la crearea unor bijuterii unicat sa stiti care dintre pietre va sunt sau nu benefice, care atrag energii pozitive sau care se potrivesc zodiei celei care va purta bijuteria.

Coma - New song

Mai stii sa vii
Unde-am ramas?
Si sa ma tii
Ca intr-un dans
Ca apoi sa ne ia
Un val nebland
Si sa ne duca mult in larg
Pe unde lunile nu plang...
Pe unde lunile nu plang...
Pe unde lunile nu plang...

...iesi nebunule de sub pat, iesi nebunule iesi!...
...baga-ne mintile in cap, iesi nebunule iesi!...


Tu stii cum sa gasesti un format atractiv pentru o invitatie la nunta? Iata 5 sfaturi eficiente

O invitatie nunta ema natalie este o adevarata proba de stil si orginalitate pentru cuplu, fiindca poate determina numarul de invitati care isi confirma prezenta. Fiindca se presupune ca trimiti invitatii doar celor pe care chiar ii vrei langa tine la eveniment (fara comentarii, toti stim adevarul trist), invitatia trebuie sa fie atragatoare pentru a avea efectul dorit.

Iata cateva sfaturi utile despre cum sa creezi cele mai frumoase invitatii de nunta:

Stabileste un stil al intregului eveniment inainte de a comanda invitatiile. La natalieshop.ro intalnim multe cupluri care trimit comanda pentru invitatiile nunta ema natalie imediat ce iau decizia de a se casatori, fara sa stie detaliile evenimentului. Evident, emotia si entuziasmul joaca un rol important in aceasta decizie pripita, dar nunta este un eveniment amplu si trebuie planuit indeaproape. Invitatiile sunt prima impresie a nuntasilor despre respectivul eveniment si trebuie    sa il reflecte. In afara de detaliile importante de ordin practic (data, ora si locatia nuntii), o invitatie la nunta ema natalie trebuie sa respecte tema nuntii.

Gaseste un simbol pentru eveniment. Toate cuplurile au un simbol definitoriu iar gasirea si includerea acestuia in eveniment este foarte importanta. Vechiul porumbel ori o pereche de verighete sunt un detaliu dragut pe invitatiile la nunta, dar un simbol unic, eventual un logo creat la comanda de catre miri este cu     adevarat atragator si transforma orice invitatie nunta ema natalie intr-o carte de vizita pentru cuplu.

Stabileste numarul invitatiilor de care ai nevoie si  adauga cateva drept “marja de eroare”. Multe cupluri  stabilesc numarul de invitatii de care au nevoie si apoi realizeaza ca au reusit sa le imparta la mai multi oameni si trebuie sa le     suplimenteze numarul. Imediat ce ai stabilit pe cine inviti, adauga cateva invitatii in plus, pentru a fi sigura ca nu omiti pe nimeni, chiar daca iti faci noi prieteni pana la nunta.

Discuta metodele de printare cu firma care va tipari invitatiile. Inca un aspect crucial de care majoritatea mirilor fac abstractie. Discutia cu un specialist in invitatii de nunta poate sa iti aduca un beneficiu financiar important, deoarece exista     diverse metode de imprimare pentru o invitatie de nunta ema natalie, insa nu toate se potrivesc stilului ori culorii in care are loc nunta. In plus, discutia iti poate da idei noi asupra modelului de invitatie si este intotdeauna binevenita, chiar daca     este greu sa-ti faci timp pentru aceasta.

Stabileste un buget fix pentru invitatiile la nunta. Multe cupluri se lasa ademenite de frumusetea invitatiilor la nunta si aleg diverse modele extravagante care depasesc cu mult bugetul initial stabilit pentru invitatii. Fiindca exista multe alte produse ori servicii la o nunta, care cu siguranta vor depasi bugetul initial, costurile pot sa scape de sub control foarte usor. Pentru a evita acest lucru si a obtine exact ceea ce iti doresti de la o invitatie la nunta ema natalie, stabileste un buget maxim si  alege un model care sa nu depaseasca cu mult suma sau sa se incadreze perfect. Apoi, discuta cu firma respectiva si vezi daca exista discounturi sau oferte speciale. La natalieshop.ro  suntem intotdeauna pregatiti sa discutam cu mirii si sa le facem pe     plac, astfel incat toata lumea sa fie fericita.

Astazi nu vorbi...


Traducerile medicale si complexitatea lor

Dintre toate tipurile de servicii de traduceri, traducerile medicale sunt cele mai dificile, in sensul ca traducatorul are indatoriri si responsabilitati mai mari, trebuie sa cunoasca terminologia medicala, pentru a furniza o traducere de calitate si care sa reflecte intocmai originalul. Mai mult decat atat, daca traducatorul nu intelege pe deplin informatiile din documentul sursa, poate efectua erori cu posibile repercusiuni negative asupra situatiei unui pacient (de exemplu).

Traducatorii care efectueaza traduceri medicale trebuie sa utilizeze în mod corect și profesionist o terminologie medicala corecta si un limbaj sensibil din punct de vedere cultural, pentru a putea exprima sensurile precise ale documentelor medicale pentru care realizeaza traducerea.  Astfel, taducatorul din domeniul medical trebuie sa dispuna de abilitati excelente de citit si de scris, astfel incat sa inteleaga perfect sensul documentului sursa si sa ofere o traducere impecabila din toate punctele de vedere, insa, mai ales, din punct de vedere medical.

De aceea, daca aveti nevoie de serviciile unui birou traduceri pentru efectuarea unei traduceri medicale (articole medicale, lucrari de dizertatie, rezumate si abstracte la lucrari de doctorat din domeniul medical, adeverinte medicale, rapoarte medicale, fise de internare, bilete de externare, analize medicale, retete medicale, etc.) trebuie sa va asigurati ca personalul firmei de traduceri dispune de experienta in domeniul traducerilor medicale si ca este familiarizat cu terminologia de specialitate.

De asemenea, un aspect important pe care trebuie sa-l luati in calcul atunci cand apelati la serviciile de traduceri medicale ale unui birou de traduceri este nivelul de intelegere a limbii sursa si a limbii tinta al persoanei care se va ocupa de traducere / traducerile dumneavoastra. Cel care efectueaza traducerea trebuie sa cunoasca la un nivel cat mai ridicat cele doua limbi (limba sursa si limba tinta) pentru ca rezultatul sa fie unul corect si de calitate.

Totodată, trebuie sa va asigurati de faptul ca traducerile sunt realizate de traducatori autorizati de Ministerul Justitiei din Romania, iar traducerile medicale rezultate vor avea aplicate ștampila si semnatura acestora.

Pentru a face selectia firmei de traduceri cu care veti colabora, puteti consulta si internetul. Exista multe birouri de traduceri care isi prezinta ofertele online. Daca v-ati orientat deja catre o firma specializata in traduceri medicale, verificati portofoliul acesteia, cereti sau cautati recomandari si informatii despre profesionalismul celor care efectueaza traducerile in cadrul respectivului birou.

Experienta, seriozitatea si calitatea / acuratetea traducerii (fara erori si exacta) sunt punctele forte ale unui traducator cu adevarat profesionist si responsabil pentru munca sa.

Comorile lui Montezuma

Descoperirea Americii de catre Cristofor Columb a deschis drumul cuceririlor in spatiul unei lumi noi care fascina prin bogatie, exotism, sperante pentru ambitiosi si dezradacinati ai sortii, pentru aventurieri cu enorrne resurse de indrazneala si vitejie.

Gestul conchistadorilor condusi de Cortes, de a incendia corabiile, ca sa taie orice cale de intoarcere este o superba dovada de hotarare barbateasca, demna de acesti "desperados" europeni. Desi, ca numar, ridicol de putini, beneficiind de vestirile din unele legende ale indienilor, de misticismul lor care ii favoriza, de conflictele dintre populatiile bastinase si de superioritatea pregatirii militare (ca si de prezenta cailor, fapturi necunoscute aztecilor), spaniolii au savarsit fapte extraordinare, imposibile intr-un alt context.

In perioada asaltului pentru cucerirea definitiva a Mexicului, inainte de 1521, in fruntea regatului aztec se afla Montezuma "mare si temut stapan", un barbat pe la patruzeci de ani, care domnea cu puteri absolute. Hernando Cortes si ai sai "caballeros" inteleg repede ca Montezuma este stapanul unor bogatii fabuloase pe care vor incerca sa le obtina cu proverbiala lacomie si lipsa de scrupule. Dincolo de darurile de valoare enorma pe care le primeau in schimbul margelelor colorate, conchistadorii aveau sansa de a afla taine cum este aceea a tatalui lui Montezuma: "Acestia il anuntara pe Cortes si in mare taina fu deschisa usa iar comandantul, cu cativa capitani, intrara primii si ramasera inmarmuriti in fata. Acelei comori nemaivazute, caci toata camara era plina cu giuvaeruri din aur, placi si discuri tot din aur, pietre chalchivis si felurite alte bogatii (...). Cum eu eram tanar pe atunci si asa bogatii nu mai vazusern, credeam ca-n lumea toata nu se mai afla asa ceva. (Bernal Diaz del Castillo, Adevarata istorie a cuceririi Noii Spanii).

Montezuma moare ca prizonier al spaniolilor, dupa ce domnise saptesprezece ani, neputand sa salveze de rapacitatea cuceritorilor nici uriasele averi, nici viata sa.
"Comorile lui Montezuma" evoca un exemplu de bogatie comparabil cu al faraonilor egipteni, Insa contine si conotatia tragica a destinului celui ce a fost cel mai bun rege pe care 1-au avut vreodata mexicanii, dar care a vazut caderea statului sau si suferintele supusilor.