- Tie nu-ti este frica sa-ti lasi nevasta singura? ma intreba adesea prietenul meu de undita, Gica Tulbure.
- Frica de ce? intreb de fiecare data.
- Stiu si eu! Sa nu te traduca! - Imposibil! Ea vorbeste alta limba, n-are cum sa ma „traduca”!
- In locul tau, continua Tulbure, n-as fi atit de sigur. Naravurile rele si limbile se invata foarte usor!
- O crezi tu capabila sa ma „traduca”?
- Poate ca ma insel, dar n-as baga mina in foc nici pentru Maica Domnului! Am bagat-o o data pentru nevasta-mea si m-am ars!
- Si cum vezi tu „traducere” asta ?
- In pat si cu picioarele-n sus, cum altfel! Pe-a mea am prins-o, in genunchi!
- Ai ramas sigur cu o trauma! ii zic, incercind sa deviez de la subiect. N-o vad pe Mioara facindu-mi una ca asta!
- Nici eu n-as fi crezut, pina nu am vazut-o! Toate-s la fel!
- Ai mai patit-o si a doua oara? - A doua oara i-am facut-o unuia ca tine, pescar si el! Nici nu-ti inchipui cit de usor mi-a fost! - Bag seama ca vrei sa ma sperii!imi dau eu cu parerea. Ultima data ai cam dat-o cotita! Nu cumva tu esti „traducatorul”? Gica Tulbure facu ochii mari, ca si cum s-ar fi intrebat cum de mi-am dat seama.
- Eu nu traduc niciodata din clasici! imi raspunse el destul de neconcludent, lasindu-ma cu un ghimpe in inima. Jean Paul avea dreptate: „prea multa incredere este nebunie, prea multa neincredere este o tragedie.”
